Schimbare istorică la Wimbledon! Începând din 2019, cel mai prestigios turneu de Mare Șlem va avea parte de tiebreak în setul decisiv, dar doar dacă scorul va ajunge la 12-12. Măsura vine după experiența teribilă trăită de Kevin Anderson în 2018, când, după două meciuri maraton, sud-africanul a rămas fără energie și nu a exitat, practic, în finala pierdută în minimum de seturi contra sârbului Novak Djokovic.
Imediat după ce Nole s-a impus cu 6-2, 6-2, 7-6, într-un meci în care „Big Kev”, rămas fără energie după sfertul cu Federer (13-11 în decisiv) și semifinala cu Isner (26-24 în decisiv), vocile importante din ATP au cerut schimbarea regulii și introducerea unui tiebreak. Vineri, organizatorii de la All England Club s-au conformat și au anunțat că, în momentul în care doi jucători vor ajunge la 12-12 în setul decisiv, nu se va mai continua până la o diferență de două game-uri, ci se va juca tiebreak: „All England Lawn Tennis Club e încântat să anunțe introducerea tiebreak-ului în setul decisiv la turneul de la Wimbledon începâdn cu 2019. După o analiză a meciurilor din ultimele 20 de ediții și consultări cu jucătorii și oficialii, am decis ca tiebreak-ul să se joace în momentul în care se ajunge la scorul de 12-12 în decisiv”, e anunțul englezilor, pe site-ul oficial, compeltat de Philip Brook, șeful Comitetulu de Organizare de la Wimbledon: „Pentru această decizie, Comitetul a luat în calcul dezavantajele create jucătorilor, oficialilor, a analizat meciurile jucate în ultimii 20 de ani și a luat în considerare factori pregum programarea meciurilor și experiența spectatorilor”.
Kevin Anderson, „responsabil” pentru schimbare regulii
De-a lungul timpului, mulți jucători s-au plâns că lipsa tiebreak-ului duce la meciuri epuizante, dar totul s-a schimbat odată cu parcursul incredibil avut de sud-africanul Kevin Anderson la ediția din 2018. După patru ore și 17 minute petrecute pe teren în sfertul de finală cu Roger Federer, câștigat cu 13-11 în decisiv, Anderson a jucat, apoi, nu mai puțin de șase ore și 35 de minute în semifinala cu John Isner, câștigată dramatic, 26-24 în decisiv. A fost momentul în care spectatorii și organizatorii și-au dat seama că sud-africanul va fi „carne de tun” în marea finală cu Novaj Djokovic, iar confirmarea a venit o zi mai târziu: 6-2, 6-2, 7-6 pentru Nole, în doar două ore și 18 minute, contra unui adversar sleit de puteri, incapabil, din cauza oboselii, să se ridice la nivelul incredibil arătat în meciurile precedente.
Imediat după finală, Anderson, care este unul dintre reprezentații jucătorilor în Consiliul ATP, dar și Novak Djokovic au vorbit despre necesitatea iminentă a schimbării regulii care-i obliga pe protagoniști să încheie setul decisiv doar când unul se desprinde la două game-uri diferență.
Cât de afectate sunt fetele?
Dacă pe tabloul masculin se poate ajunge mai ușor la 12-12 în setul decisiv, mai ales când adversarii sunt doi jucători cu serviciu puternic, implacabil pe iarba de la Wimbledon, turneul fetelor produce foarte rar thrillere precum Anderson-Federer sau Anderson-Isner. În 2018, cel mai departe s-a ajuns la 10-8, scor înregistrat în partidele Julia Goerges – Barbora Strycova (runda a treia) și Iulia Putințeva – Magda Linette (primul tur). În afara celor două partide, s-a mai ajuns la 9-7 (Siniakova – Jabeur, în turul al doilea), și de trei ori la 8-6, unul dintre meciuri fiind pierdut de Ana Bogdan contra ibericei Lara Arruabarrena-Vecino.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER